Ospățul credinței din belșugul bunătății” la Gherla

         Protopopiatul Ortodox Gherla intenționează ca împreună cu dumneavoastră să organizeze în data de 9 iunie 2014, a doua zi de Rusalii, o masă îmbelșugată, la ”Restaurant Fiesta” din municipiul Gherla, pentru 100 de persoane sărace.
           Acțiunea pe care noi vrem să o desfășurăm va fi în special pentru acei copii care nu se pot bucura de sărbători din cauza lipsurilor, cât și pentru persoanele vârstnice singure. Lumea celor săraci uneori pare foarte îndepărtată de a noastră, însă în realitate este mai aproape decât credem.
              Pentru fiecare dintre noi pierderea unui loc de muncă, abandonul, abuzurile, îngrijirea unui copil bolnav, poate fi un moment de cumpănă. Constatăm că sunt mulți oameni săraci, sunt multe nevoi și este imposibil să le rezolvăm noi înşine pe toate. Însă acolo unde putem, este de datoria noastră să intervenim.
                Protopopiatul Ortodox Gherla are în evidență 100 de persoane sărace, care au nevoie de ajutor. Ce putem face pentru ei? Uneori un lucru mărunt poate cântări mult.
              În cazul de față putem să donăm suma de 35 de lei, și astfel un copil sau vârstnic singur se va bucura de o masa caldă. Până în data de 5 iunie vom aduna fonduri pentru realizarea acestui proiect.
             Vă așteptăm cu drag la sediul Protopopiatului din strada Bobâlna, nr. 53 B, pentru ca împreună să aducem bucurie și în sufletele celor necăjiţi.
             Bunul Dumnezeu să binecuvinteze jertfa, osteneala și dragostea tuturor celor care se vor alătura lucrării noastre.

 

 

Asistent social: Elena Gheberta


ARHIVĂ STIRI
Mai 2014
L M M J V S D
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7  
<<APRILIE 2014   IUNIE 2014>>

SINAXAR

EVENIMENTE

„Ospățul credinței din belșugul bunătății” la Gherla

Mai 2014

   Protopopiatul Ortodox Gherla intenționează ca împreună cu dumneavoastră să organizeze în data de 9 iunie 2014, a doua zi de Rusalii, o masă îmbelșugată, la ”Restaurant Fiesta” din municipiul Gherla, pentru 100 de persoane sărace. Acțiunea pe care noi vrem să o desfășurăm va fi în special pentru acei copii care nu se pot bucura de sărbători din cauza lipsurilor, cât și pentru persoanele vârstnice singure. ......

 

Site realizat de Misca Stefan


Pagina principala Sitemap Contact Termeni si conditii ©2012 Protopopiatul Ortodox Gherla.Toate drepturile rezervate.