Sfintirea bisericii din filia Santejude Vale

               În Duminica a IV-a din Postul Mare, la data de 30 martie 2014, credincioșii filiei Sântejude Vale, din protopopiatul Gherla, au primit vizita IPS Andrei Arheipiscopul și Mitropolitul Clujului         
                Cu acest prilej, Ierarhul a oficiat slujba de sfințire a amplelor lucrărilor de restaurare a bisericii cu hramul „Sf. Mare Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, lucrări începute în anul 2012 și duse la bun sfârșit prin osteneala credincioșilor din această comunitate, în frunte cu preotul paroh Florin Paul Runcan.
                În continuare, IPS Andrei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, alături de părintele Iulian Paul Isip protopopul de Gherla, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
              În cadrul Sfintei Liturghii, Înalt Preasfinția Sa a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Florin Paul Runcan, în semn de apreciere faţă de râvna şi eforturile depuse împreună cu credincioşii în lucrarea de renovare a bisericii, iar domnului Romulus Mârza, primarul comunei Țaga, i-a fost acordată distincția Crucea Transilvană.

Pr. Marcel Gheberta

 

 

 

 

 

 

 

 


ARHIVĂ STIRI
Martie 2014
L M M J V S D
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31 1 2 3 4 5  
<<Februarie 2014   Aprilie 2014>>

SINAXAR

EVENIMENTE
Sfintirea bisericii din filia Santejude Vale

Martie 2014

          În Duminica a IV-a din Postul Mare, la data de 30 martie 2014, credincioșii filiei Sântejude Vale, din protopopiatul Gherla, au primit vizita IPS Andrei Arheipiscopul și Mitropolitul Clujului i......

 

Site realizat de Misca Stefan


Pagina principala Sitemap Contact Termeni si conditii ©2012 Protopopiatul Ortodox Gherla.Toate drepturile rezervate.