PREOŢII GHERLENI ÎNTRUNIŢI ÎN ŞEDINŢĂ LUNARĂ

    Joi, 10 septembrie 2015, preoţii din jurisdicţia Protopopiatului Ortodox Gherla s-au întrunit în şedinţă lunară , în incinta bisericii parohiei Gherla IV cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”.         Cu această ocazie în deschiderea întâlnirii un sobor de preoţi a oficiat Acatistul Maicii Domnului.
         În cele ce au urmat PC Pr. Protopop Iulian Paul Isip a evocat personalitatea marelui Stareţ Paisie de la Neamţ, bun iconom, om al rugăciunii şi al culturii, mare nevoitor, dar şi înnoitor al monahismului românesc din secolul al XVIII-lea.
            În cea de a doua parte, părintele Ovidiu Feldiorean de la parohia Dăbâca a împărtăşit preoţilor prezenţi din experienţa sa privind modul de organizare, etapele, programul şi activităţile, precum şi impresiile cumulate în urma organizării în localitatea unde-şi desfăşoară partoraţia, a unei tabere de vară pentru peste 60 de copii din parohie şi din raza Protopopiatului Gherla.
             În încheierea întâlnirii au fost discutate o seamă de probleme de ordin administrativ. Următoarea şedinţă preoţească va avea loc la începutul lunii octombrie.

preot Marcel Gheberta

 

 

 

ARHIVĂ STIRI
Septembrie 2015
L M M J V S D
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31 0 1 2
3 4 5 6 7    
<<August 2015   Octombrie 2015>>
SINAXAR
EVENIMENTE

PREOŢII GHERLENI ÎNTRUNIŢI ÎN ŞEDINŢĂ LUNARĂ

10 Septembrie 2015

         Joi, 10 septembrie 2015, preoţii din jurisdicţia Protopopiatului Ortodox Gherla s-au întrunit în şedinţă lunară , în incinta bisericii parohiei Gherla IV cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Cu această ocazie în deschiderea întâlnirii un sobor de preoţi a oficiat Acatistul Maicii Domnului. .....

 

Site realizat de Misca Stefan


Pagina principala Sitemap Contact Termeni si conditii ©2012 Protopopiatul Ortodox Gherla.Toate drepturile rezervate.