Hramul Mănăstirii Nicula

Hramul Mânăstirii Nicula adună, an de an, zeci de mii de credincioşi, care vin aici pentru a se întâlni cu Maica Domnului. Atmosfera este una de autentică înălţare duhovnicească.  Atmosfera de rugăciune este dată de programul încărcat al slujbelor, de cuvintele de învăţătură bogate şi de pricesnele care răsună necontenit. Punctul culminant al sărbătorii îl constituie slujba privegherii din ajun, în cadrul căreia se cântă prohodul Maicii Domnului şi se înconjoară de trei ori Biserica, cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Liturghia din ziua praznicului desăvârşeşte bucuria şi îi binecuvintează pe credincioşii care pornesc înapoi către casele lor.
În acest an, în premieră, în ajunul praznicului, s-a organizat un pelerinaj, pe jos, din Gherla până la mănăstire. Punctul de formare al procesiunii a fost Biserica Sfântului Nicolae, din parcul oraşului. Astfel, câteva mii de credincioşi, avându-l în frunte Î.P.S. Andrei, au pornit, în jurul orei 14:00, pe jos, către mănăstire, în glas de priceasnă, având deasupra norul Duhului Sfânt, care cândva a condus poporul evreu prin pustie spre pământul făgăduinţei.
Cu  sentimentului datoriei împlinite dăm slavă lui Dumnezeu şi-L rugăm să ne ajute şi de acum înainte să facem întru toate voia sa cea sfântă.(Pr. Isip Iulian Paul)

 


ARHIVĂ STIRI
MAI 2012
L M M J V S D
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      
IULIE>>   OCTOMBRIE>>

SINAXAR

EVENIMENTE

Punerea pietrei de temelie la noul sediu al Protopopiatului Gherla

Marţi,29 Mai 2012

Părintele Paul Isip de la parohia Băiţa a fost hirotesit întru Protopop al Gherlei în data de marţi 29 mai 2012 de către ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, înainte de începerea lucrărilor conferinţei preoţeşti de primăvara a preoţilor din Protopopiat. Conferinţa a fost precedată de un Te-Deum săvârşit în Biserica Sfânta Treime din Gherla, potrivit mitropolia-clujului.ro....

Site realizat de Misca Stefan


Pagina principala Sitemap Contact Termeni si conditii ©2012 Protopopiatul Ortodox Gherla.Toate drepturile rezervate.