Sfinţirea unei icoane a Maicii Domnului în filia Sântejude-Vale

Mânăstirea Nicula a fost şi va rămâne un loc de mângâiere sufletească a sufletelor necăjite ale tuturor românilor transilvăneni. Înaintea icoanei făcătoarei de minuni, bunii credincioşi ai plaiurilor transilvane şi-au mărturisit păcatele şi au aflat alinare şi mângâiere sufletească ori de câte ori au trecut pragul Mânăstirii Nicula. Această realitate i-a făcut pe puţinii credincioşi ai filiei Sântejude-Vale să-şi dorească în mica lor comunitate o copie  a icoanei făcătoare de minuni de la Nicula. Şi-au dorit o copie nu pentru a face concurenţă originalului, ci pentru că au mai rămas puţini, şi fiind îmbătrâniţi nu mai au putere să treacă dealul Sântejudelui, prin Lunca Bonţului, să ajungă la Nicula colo-n deal. La această dorinţă a lor, părintele paroh Florin Paul Runcan, ajutat de primarul comunei Ţaga, Dl. Romulus Mârza şi prin mâna pictorului Belbe Vasile Adrian au reuşit să realizeze o copie a icoanei făcătoare de minuni de la Nicula. Icoana a fost sfinţită de părintele stareţ al Mânăstirii Nicula, Protos. Nicolae Moldovan, de Pr. Iulian Paul Isip, protopopul de Gherla şi de Pr. Aurel Mureşan de la parohia Gherla II, fiu al satului în această duminică începând cu ora patru, iar ceremonia de sfinţire a fost urmată de Taina Sfântului Maslu şi de un cuvânt de învăţătură al părintelui protopop Iulian Paul Isip. La eveniment, pe lângă credincioşii filiei Sântejude-Vale, au participat credincioşi din parohia Sântejude, cât şi credincioşi din satele învecinate.


ARHIVĂ STIRI
Decembrie 2012
L M M J V S D
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31 1 2 3 4 5 6
<<NOIEMBRIE   DECEMBRIE>>

SINAXAR

EVENIMENTE

Sfinţirea unei icoane a Maicii Domnului în filia Sântejude-Vale

Duminica ,2 Decembrie 2012

Mânăstirea Nicula a fost şi va rămâne un loc de mângâiere sufletească a sufletelor necăjite ale tuturor românilor transilvăneni . ....

 

Site realizat de Misca Stefan


Pagina principala Sitemap Contact Termeni si conditii ©2012 Protopopiatul Ortodox Gherla.Toate drepturile rezervate.